Home Page

Notă - denumirea de breb face referire la specia Castor fiber cu toate subspeciile acceptate la momentul actual în spaţiul eurasiatic

Brebul este considerat a fi o specie cheie datorită faptului că poate modifica şi, totodată, influenţa biotopul său. Prin doborârea copacilor poate crea luminişuri, care permit dezvoltarea speciilor heliofile şi prin construirea barajelor brebii creează zone inundate care dau naştere la noi habitate pentru multe specii de insecte, amfibieni şi păsări. În zonele cu ape curgătoare de mici dimensiuni, barajele realizate de brebi pot influenţa şi chiar modifica dinamica populaţiilor speciilor acvatice, în special a peştilor.

Brebul a fost treptat extirpat în cea mai mare parte Europei, în mileniul trecut, în 1870 au rămas doar câteva populaţii (Rosell, 2001). După numeroase reintroduceri şi totodată prin fenomenul de dispersie naturală, multe ţări europene au acum populaţii viabile de brebi şi în extindere, precum şi noi cursuri de apă sunt în continuare repopulate. Deşi considerat ca un mare succes în ceea ce priveşte conservarea, reîntoarcerea brebului în peisajul Europei a iscat discuţii ample între conservaionişti, pescari şi proprietarii de terenuri, şi a creat probleme de gestionare a acestora, datorită în primul rând barajelor construite şi a comportamentului de doborâre a copacilor (Collen & Gibson, 1997; Nolet & Rosell, 1998; Collen & Gibson, 2001).

Brebul sau castorul european (Castor fiber) este cel mai mare reprezentant european al rozătoarelor (Rodentia) de pe teritoriul Eurasiei. Duce un mod de viaţă amfibiu fiind perfect adaptat pentru acest lucru. Modificările morfologice la nivel general ale organismului, dar în special localizarea nărilor, ochilor şi a urechilor - aproape în linie, pe partea superioară a craniului - dovedeşte adaptarea animalului la existenţa sa în mediul acvatic. Părul gros, cu stratul pufos, abundent de la bază serveşte ca protecţie la frig şi umiditate.
Brebii sunt animale nocturne şi de crepuscul, dar, cu toate acestea, în perioada caldă a anului, când zilele sunt mai lungi, nu este imposibil să iasă din adăpost şi în timpul zilei.
Spre deosebire de multe rozătoare, ciclul de viaţă anual al brebului nu are perioade de inactivitate sau de diapauză pe timpul sezonului rece (Lercari, 2004).
Animalul rămâne în locuinţa sa atunci când condiţiile din exterior împiedică ieşirea din adăpost (îngheţarea apei, temperatura de afara prea scăzută). În acest timp se hrăneşte cu hrana colectată în timpul verii.
Vederea brebului este relativ bună, dar totuşi animalul se bazează mai mult pe simţurile sale extrem de acute - auz şi miros, în special cel din urmă, care este foarte bine dezvoltat. Ca şi cele mai multe animale sălbatice, brebii îşi dau seama de importanţa direcţiei vântului şi mereu aleg partea sub vânt a unei iaz atunci când veghează (Radclyffe Dugmore, 1914).

Atunci când brebii au epuizat o zonă de hrănire, părăsesc acea zonă. Aceasta conduce inevitabil la distrugerea barajelor şi, eventual, zonele inundate vor putea fi drenate şi transformate în pajişti (Bau, 2001).
Reintroducerea speciei se impune acolo unde ea a fost exterminată ca rezultat al activităţii umane, în scopul conservării biodiversităţii şi ca modalitate de refacere a funcţionalităţii ecosistemelor. În România, reintroducerea brebului s-a realizat în scop cinegetic şi pentru refacerea biodiversităţii. Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice a desfăşurat repopulări, realizând în prealabil studii asupra habitatelor potenţiale pentru reintroducerea brebului (Ionescu, 2006).

Colaborarea între Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS-Bucureşti) şi Institutul de Cercetare a Faunei – Munchen (WGM), a avut ca rezultat proiectul de reintroducere a brebului în România, prin intermediul căruia se urmăreşte refacerea populaţiei de breb, pe întreg întinsul spaţiului european. În 1997 a început proiectul de refacere a populaţiei de breb în România cu sprijinul „Ministerului Mediului”, „Departamentului Silviculturii”, „Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva”, „Asociaţiilor de Vânătoare”, „Facultăţii de Silvicultură din Braşov” şi Fundaţiei Carpaţi, respectiv Ministerul Mediului din Landul Bavaria (Ionescu, 2006).
Brebul este pe lista Convenţiei de la Berna, ca specie protejată.

Brebul sau castorul eurasiatic (Castor fiber) este singurul reprezentant al familiei Castoridae în Europa. În America de Nord se găseşte castorul american (Castor canadensis), care este o specie foarte asemănătoare cu brebul din toate punctele de vedere. A fost demonstrată diferenţa dintre cele 2 specii, la ora actuală fiind dovedită existenţa a două specii distincte din punct de vedere biogeografic dar şi reproductiv (48 cromozomi pentru Castor fiber şi 40 pentru Castor canadensis), încrucişarea experimentală nefiind posibilă, Castor fiber fiind forma ancestrală din care s-a desprins Castor canadensis. Cele două specii sunt foarte apropiate din punct de vedere morfologic şi etologic (Ionescu, 2006). Diferenţele mai importante dintre cele două specii – castor american şi breb – constă în maturizarea mai devreme a castorului american şi faptul că puii sunt mai mari decât ai brebului (Collen & Gibson, 2001).
Informaţii limitate sugerează că, atunci când speciile sunt simpatrice, castorul din America de Nord poate să înlocuiască brebul. Acest lucru poate să se întâmple, în parte, fie din cauza ratei mai mari de reproducere a castorului american. Acest punct de vedere a fost sprijinit de alţi autori care au observat că diferenţele în creştere a ratei populaţiei celor două specii în Finlanda nu au putut fi corelate cu diferenţe în ceea ce priveşte habitatul sau resursele alimentare (Collen & Gibson, 2001).

Brebul este o specie nocturnă. Ziua doarme, în general, existând şi excepţii (hrănire perturbată în timpul nopţii), iar zona în care se găseşte adăpostul este o zonă liniştită (nederanjată) – poate ieşi şi în cursul zilei pentru a se hrăni. Însă activitatea sa se desfăşoară pe parcursul nopţii. Ziua, doarme în adăpost, întins pe o parte, pe spate sau pe burtă cu coada sub corp (Ionescu, 2006).
Brebii sunt mai degrabă animale crepusculare decât nocturne, acesta însemnând că au activitate mai intensă în zori şi amurg, pe tot parcursul anului şi nu hibernează (http://www.scottishbeavers.org.uk/beaver-facts/).

Brebii au fost o componentă importantă a mediului în regiunea baltică în ultimii 10.000 de ani. Brebii au fost folosiţi intens de către om, pentru blană, carne, şi produse medicinale (castoreum) de mii de ani. Această exploatare a condus la stârpirea aproape completă a brebilor din regiunea baltică după anii 1800. Programe de reintroducere a brebului, au fost iniţiate în prima jumătate a secolului XX, populaţiile crescând şi recuperându-se. Programele de reintroducere au fost completate de translocarea animalelor între ţări. Actualele populaţii, în această regiune, sunt estimate la 100.000 animale. Există, de asemenea, circulaţie (migraţie şi emigrare) a speciei între ţări. Pe termen lung, rolul brebilor ca element-cheie în habitatele speciilor acvatice este considerat critic în regiune, şi depăşeşte cu mult orice daune economice pe termen scurt, pe care aceştia le pot provoca (Martins et al., 1999)

Brebul (Castor fiber) a dispărut din România la începutul secolului al XIX-lea, din cauza distrugerii sale directe prin vânătoare excesivă (carne, blană, castoreum). Datele de natură istorică se rezumă la enumerarea atestărilor documentare şi arheologice. Brebul - castorul european - a cunoscut o recuperare spectaculoasă de la începutul secolului XX, când erau mai puţin de 1200 exemplare în opt populaţii mici şi izolate (Macdonald et al, 1995; Halley & Rosell, 2002). Reducerea vânătorii a făcut posibilă o refacere a populaţiilor şi o mărire a arealului. La acestea s-au adăugat proiectele de reintroducere ce au avut loc în multe ţări din Europa, inclusiv România.

Biotop
Trăieşte la marginea apelor dulci, curgătoare sau nu, în apropierea zonelor împădurite.
Sapă vizuini în mal, cu unul sau mai multe locuri de acces, inclusiv sub suprafaţa apei.
Cu copacii care-i doboară, poate construi adăposturi pentru a completa habitatul său. Cu materialele (crengi, arbori) tăiate, poate construi diguri care să-i permită să menţină nivelul apei corespunzător nevoilor sale.
Brebul (2n = 48 cromozomi) se aseamănă foarte mult cu ruda sa - castorul nord-american (2n = 40 cromozomi) - din punct de vedere morfologic şi ca etologie, având totuşi unele caracteristici care îi deosebeşte; câteva mai importante (Müller-Schwarze & Sun, 2003):