site in constructie

Zona de studiu

DATE GENERALE

Caracteristici hidrografice
În judeţul Arad, la circa 600 km de la izvor, râul Mureş are o curgere lină, depozitând în partea interioară a meandrelor o cantitate apreciabilă de substrat format din nisip şi mâl. Două diguri artificiale mărginesc albia majoră a Mureşului, însoţind râul de o parte şi de alta a sa, aproape pe tot tronsonul între Arad şi Cenad. Digurile şi terasele înalte reprezintă totodată şi limitele Parcului Natural Lunca Mureşului. De asemenea, suprafaţa ariei protejate este încadrată ca sit Natura 2000 şi sit Ramsar.

Arii naturale protejate incluse în tronsonul de râu Lipova – Cenad

O mare parte din lunca Mureşului, în sectorul cuprins între Lipova şi Cenad, este reprezentată de terenuri agricole. Pentru cursul inferior al râului Mureş sunt specifice solurile aluvionare, acestea reprezentând un procent semnificativ din zona inundabilă. Climatul temperat-continental şi precipitaţiile relativ reduse contribuie la dezvoltarea unei vegetaţii erbacee specifice zonelor umede. Plante submerse şi natante se întâlnesc în special în meandre şi în sistemele lentice (Sarkany-Kiss et al, 1997).
În continuare se vor avea în vedere trei componente specifice: reţeaua hidrografică, apele subterane şi clima, fiecare fiind urmărită, ca urmare a particularităţilor sectorului avute în vedere, impactului relativ ridicat al factorului antropic, în special datorită faptului că în zona joasă de câmpie, au fost realizate lucrări de limitare a excesului de umiditate (Pop, 2005).

1. Reţeaua hidrografică
Bazinul hidrografic Mureş are pe teritoriul judeţului Arad un bazin hidrografic de circa 4.800 km pătraţi (Velcea et al, 1979).
Mureşul este situat în partea centrală şi de vest a României. Până la graniţa cu Ungaria îşi desfăşoară albia pe o lungime de 761 km, fiind cel mai lung dintre râurile interioare ale ţării. Reţeaua hidrografică a râului Mureş are o densitate de 0,39 km/ km pătraţi . Mureşul curge în România(cea mai mare parte) şi Ungaria unde, după circa 28,7 km parcurşi se varsă în Tisa.
Pe parcursul judeţului Arad, are o lungime de circa 250 km, iar suprafaţa bazinului hidrografic (inclusiv râul Ier) este de 28.310 km pătraţi (11,7% din suprafaţa ţării). Pe acest parcurs, Mureşul are o diferenţă de nivel de aproximativ 78 m.
Râul Mureş izvorăşte din Carpaţii Orientali (Depresiunea Giurgeului), Munţii Hăşmaşul Mare. Valea principală a Mureşului are o orientare relativ est-vest.
În această zonă, Mureşul primeşte afluenţi din Munţii Zărandului şi din Dealurile Lipovei: malul drept - Şoimos, Cladova, Miniş etc. şi alţii mai mici, iar de pe malul stâng - Şiştarovăţ, Pîrîul Fîneţelor de Jos etc., fiecare dintre aceşti afluenţi având o suprafaţă a bazinului hidrografic sub 65 km pătraţi (Velcea et al, 1979).
Culoarul Mureşului ce include zona de studiu este localizat în partea sudică a judeţului Arad, constituind o limită între Dealurile Lipovei la sud şi Munţii Zărandului la nord. Datorită geologiei zonei care încadrează râul Mureş, tronsonul Lipova – Păuliş constituie ultima parte a culoarului Mureşului fiind cunoscut şi sub denumirea de defileu (Velcea et al, 1979).
În general, nivelul altitudinal al văii Mureşului este de până la 300-350 m, cu multe pante abrupte între care se intercalează fazele de adâncire. În această zonă, Mureşul meandrează în formaţiuni sedimentare mai puţin dure, doar în parte finală a culoarului inferior (Lipova-Păuliş) s-au format sectoare puternic îngustate datorită substratului alcătuit din roci dure (Velcea et al, 1979).
Regimul de scurgere al Mureşului prezintă un caracter de torenţialitate. Frecvenţa zonelor de confluenţă conduce la acumularea unui debit solid abundent în albia râului. Mureşul are un pat aluvial larg, în timpul viiturilor părăsindu-şi albia. Creşterile de nivel produc numeroase modificări ale albiei. Pe întreg parcursul său, râul Mureş este situat sub nivelul interfluviilor vecine cu circa 150-170 m şi prezintă un pat aluvial larg, a cărui lăţime variază între 95 m (min.) şi 139 m (max.) (Velcea et al, 1979).
Sunt descrise pe scurt câteva bazinete aflate în sectorul de râu care este în zona de studiu (după Velcea et al, 1979):

1. bazinetul Ususău, intens aluvionat datorită aportului reţelei hidrografice cu regim torenţial;

2. sectorul de vale îngustă (din amonte de Lipova) de la Soimoş, cel mai restrâns ca lăţime (200—250 m);

3. bazinul golf Radna - Păuliş, caracterizat de meandre largi şi o luncă asimetrică.

Bazinul hidrografic al râului Mureş – porţiunea aflată în zona de studiu

Fluxurile râului Mureş au mare variabilitate, cu maxime în perioada martie-mai (topirea zăpezilor). Pot apărea inundaţii când precipitaţiile sunt abundente; media anuală a precipitaţiilor pe tronsonul de râu Radna - Cenad (2003 şi 2006) este de 549,75 m cubi/s pe an. Scăderea nivelului râului este destul de severă în timpul iernii şi în timpul verii (Pop, 2005).
După ieşirea Mureşului din defileu, în sectorul de câmpie joasă (zonele de subsidenţă), ieşirea apei din matcă se înregistrează, cel mai frecvent, la sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie. Odată cu fiecare inundaţie, prin intermediul procesului de decantare a debitului solid (aluviuni), s-a realizat ,,înălţarea” graduală a teritoriilor respective (Pop, 2005).

râul Mureş la ieşirea din defileu  - în dreptul localităţii Păuliş

Mureşul are un pat aluvial larg, în timpul viiturilor părăsindu-şi albia.
Cercetările în domeniu din ultimii ani relevă creşterea cotei nivelului maxim anual. Acest fenomen de datorează atât fluctuaţiei elementelor meteorologice, cât şi influenţei antropice (Velcea et al, 1979).
Caracterele pe care le prezintă, în special cele geologice – structura (geologică), determină împărţirea râului Mureş în două sectoare mari, şi anume: sectorul de defileu şi sectorul de câmpie (Velcea et al, 1979).
O mică parte din sectorul studiat se află în defileul inferior al râului Mureş, ce se întinde dinspre amonte  - judeţul Hunedoara - până în dreptul localităţii Păuliş. Aici cursul Mureşului prezintă un caracter meandrat cu porţiuni puternic adâncite. Afluenţii din acest sector fiind de mici dimensiuni au o influenţă relativ scăzută asupra râului - colectorul principal (Velcea et al, 1979).
Sectorul de câmpie al Mureşului are o declivitate foarte scăzută, rezultatul fiind un curs meandrat, despletirea fiind maximă. În general, braţele vechi de scurgere de pe suprafaţa conului de dejecţie sunt secate, ele fiind inundate doar temporar – în perioada primăverii când precipitaţiile sunt abundente. Pe parcursul sectorului studiat, în Mureş se varsă câteva canale, cel mai important dintre ele fiind Mureşul Mort (înainte de Pecica) şi către sud-vest, paralel cu râul, Aranca (Sânnicolaul Mare), un canal de scurgere alimentat din Mureş şi din nivelul freatic. Pe lângă canalele naturale se mai întâlnesc şi canale de irigaţii ce provin de la staţii de pompare ale localităţilor (Velcea et al, 1979).

Spre sfârşitul secolului XVIII şi în prima jumătate a sec XIX,  au fost începute lucrări de îndiguire a râului Mureş, urmate, după realizarea digurilor, de lucrări de desecareprin realizarea unor canale (Pop, 2005). Extragerea de agregate a agravat degradarea calităţii apei şi a biodiversităţii în strânsă legătură cu aceasta, deoarece volumul materialului extras a depăşit capacitatea naturală de reânnoire a râului.
Câteva caracteristici ale râului Mureş (după Velcea et al, 1979):

1. direcţia est-vest a arterei colectoare mari în care se varsă afluenţii;

2. manifestările torenţiale sunt frecvente;

3. debit solid abundent ce are ca efect colmatarea şi supraânălţarea albiilor

Râul Mureş, având un bazin hidrografic cu o suprafaţă extinsă, înregistrează niveluri şi debite destul de importante. Scurgerea şi debitele maxime sunt caracteristice primăvara atunci când topirea zăpezii se suprapune ploilor.

2. Apele subterane
În zona de câmpie, nivelul apei freatice se află foarte aproape de suprafaţa solului (1-2 m), zonă în care se realizează un schimb reciproc de ape şi unde, de asemenea, impactul desecărilor este major (Velcea et al., 1979).

3. Clima
Bazinul hidrografic al Mureşului este caracterizat de un climat temperat-continental, cu ploi abundente toamna şi primăvara, însoţite de inundaţii (Velcea et al., 1979).

Precipitaţii
Precipitaţiile abundente, uneori completate şi de topirea stratului de zăpadă, dau râului debite dintre cele mai ridicate. Media anuală(2003, 2006 şi 2010) a precipitaţiilor este de 520,05 l / m pătraţi.

Temperatura
Temperaturile medii multianuale în judeţul Arad sunt de 10° C. Atunci când temperaturile negative persistă, acestea determină formarea gheţii pe Mureş. Temperaturile maxime ale apei râului înregistrate sunt de 29,5° C la Radna (2003), 28,5°C la Arad(2003) şi de 27,5°C la Nădlac(2006). Numărul zilelor de vară - cu temperaturi maxime de peste 25° C sunt, în zona de câmpie, în medie – circa 95. Evoluţia anuală a temperaturilor relevă creşteri continue ale temperaturilor medii anuale, în toate sezoanele – pe tot parcursul anului. În general, valorile extreme sunt constatate în lunile ianuarie şi iulie. Numărul de zile fără îngheţ variază între 190 şi 200 în această zonă, aici fiind înregistrat cel mai mare număr de zile cu temperaturi peste 0° C din ţară (Velcea et al., 1979).

CALITATEA APEI

Calitatea apelor înregistrată în secţiunile de supraveghere de pe râul Mureş
Calităţile fizico – chimice ale râului Mureş se încadrează în clasa a II-a de calitate, pe toată lungimea de 214 km râu (datorită indicatorilor RO*, nutrienţi şi salinitate). Din punct de vedere biologic aceste secţiuni se încadrează în clasa a II-a de calitate, indicele de stare ecologică fiind de clasa a II-a (sursă A.P.M. Arad).
Canalul Mureş Mort se încadrează în clasa a V-a de calitate la indicatorii chimici (datorită RO*, nutrienţi, salinitate), în clasa a IV-a la încadrarea biologică, încadrarea de stare ecologică fiind de clasa a IV-a (S) pe toată lungimea de 20 km (sursă A.P.M. Arad). Canalul întâlneşte râul Mureş în amonte de oraşul Pecica.
Canalul Ier, în lungime de 24 km, se încadrează în clasa a IV-a de calitate din punct de vedere al indicatorilor fizico-chimici. Din punct de vedere biologic se încadrează în clasa a IV-a de calitate, iar indicele de încadrare ecologică este tot IV (S). Ierul este un afluent al canalului Mureş mort.

            Harta activităţilor antropice (din tronsonul Lipova - Cenad)

A. Parametri şi indicatori fizico-chimici
Parametrii fizico-chimici pentru evaluarea calităţii apei sunt buni indicatori pentru  detectarea modificărilor survenite de-a lungul anilor. Principalii parametri sunt prezentaţi mai jos (după Mazet, 2005):

• temperatura este factorul de mediu cel mai important dintre cele care acţionează asupra fiinţelor vii. Temperatura joacă un rol cheie în distribuţia speciilor funcţie de preferinţele lor termice, în structurarea ecosistemelor;

• pH-ul caracterizează gradul de aciditate sau alcalinitate din apă. Valoarea sa în apele naturale este între 6 şi 9. Valoarea pH-ului care determină multe echilibre fizico-chimice, depinde de originea apei, de natura geologică a albiei şi a bazinului hidrografic. pH-ul poate fi influenţat de activităţile umane (deşeuri industriale - acide sau bazice, scurgeri de canalizare etc.);

• Colorarea – reprezintă un indicator al poluării în cazul în care culoarea este neobişnuită;

• solide în suspensie (Turbiditate - NTU) - cantitatea de minerale sau materii non-organice dizolvate transportate de apă. În apele naturale de suprafaţă, ele provin în general, din: eroziuni naturale, detritus de origine organică şi plancton. În afara perioadelor de inundaţii, nivelurile sunt, în general sub 30 mg/l;

• substanţe azotate - prezente în diferite forme: azot organic, azot amoniacal (formă redusă NH4+ şi forma moleculară NH 3), oxid de azot (NO2-) şi nitraţi (NO3-). Poluarea cu creşteri ale nivelurilor de nitraţi în apă se datorează în principal îngrăşămintelor care nu au fost asimilate de plante şi evacuării apelor uzate şi industriale;

• Ortofosfaţi (PO43-) - acestea pot fi de origine naturală, însă la momentul actual prezenţa lor este preponderent artificială (îngrăşăminte, polifosfaţi din detergenţi, industria chimică etc.). Aceştia sunt buni indicatori pentru detectarea poluării cu fosfor ce provoacă o creştere necontrolată a florei acvatice;

• Oxigen dizolvat - prezenţa oxigenului, în apele de suprafaţă joacă un rol esenţial în menţinerea vieţii acvatice şi în auto-purificare. Nivelul oxigenului dizolvat este determinat de nivelul fotosintezei algale, respiraţia organismelor acvatice şi de reacţii chimice de oxidare, prin fotosinteza plantelor şi a schimburilor cu atmosfera. Conţinutul său este exprimat în mg/l şi permite evaluarea impactului poluării organice;

• Materii organice şi oxidabile (toate substanţele susceptibile de a consuma oxigen din apă):

  a) CBO - Cererea de oxigen biochimic - este cantitatea de oxigen, în mg/l, care este necesară pentru eliminarea biologică (oxidare bacteriană) a substanţelor organice (carbohidraţi, grăsimi, proteine şi compuşii chimici ai acestora) în condiţii definite şi pe o anumită perioadă determinată de timp excluzând cererea de oxigen pentru nitrificarea amoniului. De obicei se va aplica CBO5, care măsoară cantitatea de oxigen de care au nevoie micro-organismele la temperatura apei de 20°C pe o perioadă de 5 zile. Din aceasta rezultă cantitatea de conţinut organic care trebuie redus din apele uzate;

  b) COD - Cerere pentru oxigen chimic - este o măsură pentru tot ceea ce se găseşte în apă, inclusiv substanţe organice şi anorganice care pot oxida. Aceasta specifică cantitatea de oxigen în mg/l care ar putea fi necesară pentru oxidarea acestora;

• Materiale toxice şi micropoluanţi - metale grele, pesticide, hidrocarburi şi micropoluanţi organici. Micropoluarea este evaluată prin intermediul diferitelor tipuri de medii şi indicatori (apă, briofite, sedimente şi solide în suspensie);
• NH4-N - reprezintă cantitatea de azot care se află în cationul amoniu, un compus chimic al amoniacului dizolvat în apă. Amoniacul rezultă din degradarea biologică a proteinelor. Prin nitrificare - oxidarea bacteriană a amoniului - acesta va fi transformat treptat în nitriţi (NO2) şi nitraţi (NO3). Substanţele acestora sunt nutrienţi vegetali necesari şi, prin aceasta, o componentă utilă în procesul ecologic de reciclare;
• Ntot - Azot total - determină cantitatea de substanţe chimice care se află în azot, în general, inclusiv amoniul, nitriţii şi nitraţii. Relaţia dintre NH4-N şi Ntot înainte şi după purificarea apei, arată stadiul de reducere a amoniului şi odată cu aceasta, dacă procesul de tratament biologic a avut succes.

Râul Mureş în extravilanul oraşului Lipova (în dreptul comunei Păuliş) – teritoriu rezident al unei colonii familiale de brebi

                                                                                                                                                                                                   

Râul Mureş în intravilanul municipiului Arad – capătul dinspre aval al unui teritoriu rezident al unei colonii familiale de brebi

Tipuri de habitate în zona Păuliş - Lipova

Amenajări hidrotehnice pe cursul inferior al râului Mureş

Se pot aminti câteva specii ocrotite mai importante (rare): cristelul de câmp (Crex crex), cresteţul pestriţ (Porzana porzana), eretele vânăt (Circus cyaneus) şi liliacul de apă (Myotis daubentoni).
Acoperirea cu vegetaţie este foarte importantă din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ea are o influenţă asupra distribuirii brebului şi trebuie să ofere cel puţin două-trei locuri întinse de hrănire şi mai multe locaţii relativ reduse ca dimensiune, în fiecare teritoriu ocupat de brebi, până la o distanţă de 30 de metri de la mal.

Caracteristici ale teritoriului
Diversitatea habitatului este un factor pozitiv pentru brebi. Locurile cu vegetaţie deasă (bogată) sunt utilizate pentru hrănire, recreere, deplasare şi de construire a adăposturilor. Ele sunt cel mai adesea zone liniştite din cauza accesului dificil.
1) Caracteristici morfologice şi hidrodinamice
Brebii preferă râuri cât mai coerente în ceea ce priveşte fluxul lor hidrodinamic. Niciodată nu se stabilesc în zonele în care apa nu este prezentă.
Viteza debitului nu are prea mare importanţă pentru brebi.
2) Compoziţia habitatului
În cursuri de apă cu puţine luminişuri sau cu suprafaţă redusă a acestora, prezenţa brebilor poate fi un factor important care contribuie la formarea lor sau/şi la lărgirea acestora. Prin barajele realizate de brebi, ei creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea nevertebratelor, a amfibienilor, a peştilor şi în general a biodiversităţii.
Zona care susţine prezenţa brebilor trebuie să îndeplinească trei cerinţe importante: habitat, dietă şi reproducere, care toate împreună constituie nişa sa ecologică.
Deşi există mai multe tipuri de medii în care întâlnim brebul (râuri oligotrofe, mezotrofe, râuri, iazuri, lacuri), cele mai mari concentraţii populaţionale din România sunt găsite în habitate colinare, pe pâraie de deal şi munte (afluenţii Oltului), ca urmare a dispersiei animalelor după momentul introducerii lor.
Brebii pot fi întălniţi până la 2.000 m altitudine, însă habitatele situate peste 1.000 m sunt habitate marginale.
După prima fază a reintroducerii brebului în defileul Mureşului, structura teritorială a subpopulaţiei primare de brebi a constat în locaţii alese în zone cu habitat optim, populaţia totală introdusă fiind de 56 de indivizi. Brebii nu ocupă în prezent toate habitatele disponibile. Sunt aşteptate unele modificări în structura spaţială a populaţiei primare în arealul studiat, habitatul disponibil fiind (în medie) ocupat în proporţie de circa 90 %, restul de 10 % fiind reprezentat de tronsoanele de râu ce sunt fie ocupate temporar (sezonier) – în perioada migraţiei, fie (per general) reprezintă un teritoriu în care cerinţele de habitat sunt minime iar orice perturbaţie majoră (inundaţii sau impact antropic, etc) afectează individul rezident sau colonia familială determinând părăsirea temporară a acestor teritorii a unui sau mai multor membri ai coloniei.
 şi creşterea densităţii brebilor.

Aşezările umane existente pe tot parcursul inferior al râului Mureş, lucrările forestiere precum şi pentru exploatarea terenurilor agricole au un impact relativ asupra populaţiei de brebi.  Impactul este condiţionat de situarea habitatelor colonizate de brebi faţă de locul/locurile de desfăşurare a activităţilor umane. O reducere a procentului de teren acoperit cu păduri, şi nepracticarea agriculturii într-o manieră durabilă, a dus la eroziunea intensivă a solului în  culoarul inferior al Mureşului. Sedimentele care sunt spălate din maluri în timpul inundaţiilor de primăvară introduse în râul Mureş sunt transportate în aval unde se depun formând uneori insule sau noi maluri. În 2006, în aval de oraşul Arad începând chiar la marginea intravilanului şi până la ieşirea Mureşului din ţară în dreptul localităţii Cenad, zona de luncă - de o parte şi de alta a râului, a fost declarată parc natural – arie protejată de tip zonă umedă, dar totodată aceeaşi suprafaţă este declarată sit Natura 2000 şi sit Ramsar.