Pagina in constructie

Alegerea habitatului

1. Etologie

Combinaţii importante de factori în selecţia habitatului - o serie de cercetători au întreprinse analize multivariate ale caracteristicilor habitatului, în scopul de a le identifica pe acelea care deosebesc cel mai bine arealurile unele de altele, care sunt susceptibile de a fi colonizate sau utilizate de breb (Gurnell, 1998).
Condiţiile necesare pentru colonizare:
- Prezenţa permanentă a apei, chiar dacă suprafaţa ei este temporar redusă, adâncimea trebuind să fie de minim 60 cm;
- Prezenţa semnificativă a zonelor împădurite riverane, alcătuită cu preponderenţă din Salicaceae (tinere);
- Panta cursului, în general, mai mică de 1%;
- Absenţa unei viteze mari, permanente, de curgere;
- Lipsa instalaţiilor şi construcţiilor hidroelectrice imposibil de trecut şi de evitat;
- Cursurile de apă al căror fund este abrupt, stâncos sau format din rocă sunt mai puţin propice pentru breb, probabil ca urmare a distrugerilor cauzate de apă în condiţiile de flux mare (Gurnell, 1998);
- Materialele care constituie malul şi patul cursului de apă sunt importante, deoarece malurile stâncoase, fără sol de consistenţă moale, nu permit construirea de adăposturi şi baraje (Gurnell, 1998);
- Cea mai mare densitate de colonii de brebi se găsesc în zonele în care o proporţie mare din suprafaţa utilizată de coloniile de castori au un substrat de nisip sau pietriş amestecat cu depozite aluvionare (Boyce, 1983, citat în Gurnell, 1998);

Se pare că condiţiile enumerate mai sus asociate cu un mediu fluvial dinamic în care diversitatea topografică a patului fluvial şi dimensiunea sedimentelor depuse, asigură bazine  adânci şi meandre, însă şi surse de mâl fin sedimentar, pentru baraje şi construcţia de adăposturi, precum şi zona ripariană fragmentată, cu tipuri de vegetaţie care să reflecte diferitele stadii de colonizare a vegetaţiei, reprezintă habitatul ideal pentru breb. Nu se poate indica localizarea exactă unde brebii îşi vor amplasa adăpostul sau barajele, dar observaţiile în teren sugerează că meandrele cursurilor de apă ar fi frecvente pentru acest gen de construcţii. S-a constatat că cele mai frecvente colonii de brebi, se găsesc pe şi în jurul meandrelor, şi în luncile joase a altor organisme de apă adiacente râurilor mari (Gurnell, 1998).
Antropizarea şi poluarea organică a apei nu sunt factori limitativi.
În habitatele riverane, gradientul cursurilor de apă, este factorul determinant major al morfologiei râurilor şi cel mai semnificativ factor în determinarea habitatului adecvat pentru castori. Apele curgătoare cu un gradient de 6% sau mai puţin, au o valoare optimă pentru habitatul castorului. Mlaştinile, iazurile şi lacurile au fost aproape întotdeauna ocupate de castori atunci când o ofertă trofică adecvată a fost disponibilă (Allen, 1982).
Vegetaţia ca sursă de hrană pentru Castor fiber, se sugerează că ar fi o problemă crucială în încercările de reintroducere (Stocker, 1983, citat în Gurnell, 1998). Decojirile la conifere sunt rare (Lahti & Helminen, 1974, citat în Gurnell, 1998). Astfel, disponibilitatea vegetaţiei preferate este probabil să fie un criteriu important de selecţie a habitatului. Având în vedere că distanţa maximă de apă, pe care brebul se va deplasa pentru a obţine hrana, este considerată a fi de aproximativ 100 m, iar brebii parcurg în mod frecvent doar 10 – 20 m (Howard & Larson, 1985; Nolet et al., 1994). În sectorul de râu analizat (Radna – Cenad) observaţiile sunt în concordanţă cu studiile realizate în habitatele de pe râurile cu dimensiuni similare cu cele ale Mureşului, aici distanţa maximă de mal în care a fost observată activitatea de hrănire este de până la 20 de metri.
Apropierea hranei preferate de cursul de apă este deosebit de importantă. Brebii pot schimba acest inconvenient al proximităţii hranei, prin construirea de baraje şi canale. Schimbarea liniei malului apei poate extinde considerabil accesul brebilor la hrană (Gurnell, 1998). Pe cursul Mureşului – în zona studiată – nu a fost observat nici un canal realizat de brebi, în general acest lucru nefiind necesar, însă totodată nefiind nici posibil acest lucru, conformaţia malurilor nefiind propice pentru construirea acestor canale.
Rezultatele studiilor efectuate în zone colinare arată că se pot trage unele concluzii generale, dar destul de cuprinzătoare cu privire la caracteristicile habitatului adecvat brebilor (după Gurnell, 1998):

1. disponibilitate de hrană - access facil la vegetaţia ierboasă şi lemnoasă;

2. dimensiunile albiei - în cazul în care cursurile sunt mici şi puţin adânci, zonele cu albie mai mare sunt preferate de brebi, în timp ce pe cursurile cu albii largi, locaţiile mai restrânse sunt selectate. A fost identificată o preferinţă pentru lăţimea albiei de ordinul a 8-40 m;

3. gradientul albiei/luncii - sunt preferate declivităţi mai mici (pantă mai mică de 2%).

Sinuozitatea ţărmului şi acoperirea dominantă cu vegetaţie ierboasă, au condiţionat cel mai puternic alegerea zonelor ocupate de brebi (deşi sinuozitatea poate fi direct influenţată de breb şi gradul de acoperire a solului este de asemenea foarte probabil a fi o reflectare a impactului brebilor). Ca şi caracteristici, în ordinea preferinţelor, animalele au manifestat predilecţie pentru habitate cu soluri moi, acoperire mai mare de specii de foioase şi secţiuni înguste de râu.
Sectoarele cursurile râurilor din România, în zonele unde au fost introduşi brebii – Olt, Ialomiţa şi Mureş, au fost alese în urma unei analize şi a unui diagnostic de habitat (Ionescu, 2006), astfel încât aceste cursuri de apă reprezintă unele dintre habitatele optime ale brebului în ţara noastră. Totuşi, aceste bazine prezintă unele deosebiri:

1. Oltul străbate preponderent zone mai înalte, având mulţi afluenţi care reprezintă habitate  propice pentru brebi; drept urmare în următorii ani după introducerea animalelor pe acest râu, ele au dispersat, colonizând o mare parte a acestor afluenţi;

2. Ialomiţa fiind un râu de dimensiuni medii şi, totodată datorită situării sale geografice, oferă o variabilitate mare a tipurilor de habitate, şi de asemenea a oferit posibilitatea colonizării unor sectoare din zona de vărsare în Dunăre;

3. Mureşul, ca dimensiuni, este cel mai mare râu din ţara noastră, însă deoarece o mare parte a cursului său parcurge zone joase (ca altitudine), oferă o gamă mai restrânsă de habitate; totodată afluenţii din zona colinară având în general un debit mic şi o declivitate mare, nu reprezintă o opţiune din punct de vedere al habitatului brebilor în special datorită secării acestora pe parcursul perioadei calde a anului.

În zona cursului inferior al Mureşului (după ieşirea din defileu), râul nu are o variabilitate mare în declivitate ci doar o variaţie relativă în profunzime, aceste două caracteristici neavând un impact asupra selecţiei habitatului pentru brebi. A fost constatat faptul că alegerea habitatului este realizată în principal în funcţie de caracteristicile malului. Observaţiile relevă ocuparea zonelor de habitat optim, fiind excluse sectoarele de râu cu mal prea abrupt, cu vegetaţie necorespunzătoare (ca hrană) şi cele cu impact antropic major (exploataţii de balast, poduri plutitoare, s.a.). Populaţia este deocamdată relativ mică în zona studiată datorită introducerii recente a brebilor (Ionescu, 2006). În urma observaţiilor efectuate, s-a constatat că pe întreg tronsonul (Radna - Cenad) mai sunt porţiuni care pot fi colonizate de brebi, unele chiar cu habitat optim. În ultima porţiune a defileului Mureşului – sectorul Radna-Păuliş, toate zonele disponibile au fost colonizate de brebi, probabil datorită introducerii brebilor în această zonă, însă în tronsonul ce începe în dreptul localităţii Sâmbăteni şi se termină în dreptul localităţii Cenad, mai sunt unele porţiuni de râu neocupate, care ar putea fi colonizate cu succes; se presupune că neocuparea tuturor habitatelor este de asemenea un rezultat al introducerii relativ recente, animalele neavând timpul necesar pentru a ajunge la o densitate maximă a populaţiei.

Pe parcursul a opt ani (de la introducere) brebii au construit 38 baraje pe afluenţii Oltului. Înălţimea lor variază de la 0,3 – 1,6 m cu o lungime maximă de 8 m.
Suprafaţa totală a iazurilor brebilor din zona Oltului superior este de aproximativ 15.1 ha, iar suprafaţa medie pe iaz este de 0,4 ha.

Teritorii - site-uri experimentale de pe râul Olt

Număr şi suprafeţe ale barajelor şi iazurilor pe afluenţii râului Olt

Datorită numărului restrâns de afluenţi din cursul inferior al Mureşului, de asemenea râul străbătând doar zona joasă (bună parte din câmpia Aradului), şi în general întregul bazin acvatic neavând alte sisteme acvatice lotice sau lentice majore în acest sector, habitatele brebilor sunt situate doar pe cursul său.
În zona de studiu parcursă – pe ambele maluri, au fost identificate porţiuni de râu cu habitat optim, habitat bun/propice, habitat acceptabil şi habitat necorespunzător.

           Habitat acceptabil

Pentru obţinerea datelor a fost utilizată metoda observaţiilor directe – din canoe şi pe maluri.

Habitat bun

Habitat optim

Habitat necorespunzător

În cele ce urmează, este descrisă vegetaţia azonală de luncă (determinată de factorii locali - caracter hidrofil şi mezofil) ca sursă de hrană pentru brebi. Această vegetaţie este alcătuită dintr-o serie de specii ierboase şi lemnoase caracteristice (sălcii, plop, anin), specifice zonei de stepă şi silvostepă din culoarul Mureşului inferior, ca rezultat al factorilor climatici, hidrici şi edafici, modificaţi mai mult sau mai puţin de factorii antropici:

1. în afara speciilor ierbacee cultivate – grâul (Triticum sp), porumbul (Zea mays),ovăzul (Avena sativa) - în terenurile arabile din zona adiacentă râului, în flora spontană se întâlnesc frecvent specii ca: trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios),pir târâtor(Agropyron repens), pelin negru(Artemisia vulgaris), măzăriche (Vicia sp). Alte specii din vegetaţia de câmpie ce pot face parte din dieta brebilor: Poa sp, pătlagină (Plantago sp); în albia majoră şi pe terase înalte, pe suprafeţe destul de mari vegetează ruscuţa (Adonis vernalis). În rezervaţia naturală Prundul Mare, aflată în Parcul Natural Lunca Mureşului, există o serie de plante aduse de apele râului Mureş: floarea paştelui (Anemone sylvestris),păştiţă galbenă(Anemone ranunculoides),năprasnic (Geranium sp) - specii colinare, aduse din etajul făgetelor; dintre speciile hidrofile: papură (Typha latifolia, T. angustifolia), pipirig mare (Scirpus lacustris), piciorul cocoşului (Ranunculus sp.), nufăr alb (Nymphaea alba);

2. zăvoaie de plop (Populus alba) şi salcie (Salix alba) se întâlnesc foarte des de-a lungul malului râului Mureş;

3. în zăvoaiele de stejar (Quercus robur) - frasin (Fraxinus angustifolia, F. excelsior) stratul ierbos este deosebit de bogat în specii ca: piciorul cocoşului (Ranunculus sp.), viorele (Scilla bifolia), păştiţă(Anemone ranunculoides, Anemone sylvestris), Stachys sylvatica, viorele (Viola sp.), năprasnic (Geranium sp), troscot (Polygonum hydropiper, P. latifolium, P. amphibium), etc.

În regiunea panonică, a fost evidenţiat faptul că brebii consumă, de asemenea dud alb (Morus alba) şi măr (Malus sp.) (Czabán, 2003).
În diferite habitate alese în mod aleator au fost realizate câteva relevee, cu dimensiunea de 50 x 10 m paralele cu linia ţărmului, în diferite habitate (compoziţie a vegetaţiei şi geologie) – optim, propice şi slab calitativ. A fost stabilit numărul speciilor ierboase şi lemnoase prezente în aceste parcele:

1. În habitat optim – tip 1 (Păuliş): Acer negundo, Amorpha fruticosa, Arctium lappa, Artemisia vulgaris, Atriplex patula, Bidens frondosa, Bidens tripartita, Calystegia sepium, Cerastium brachypetalum, Chenopodium album, Cichorium intybus, Circea lutetiana, Cirsium arvense, Clematis vitalba, Cucubalus baccifer, Diplotaxis muralis, Echinochloa crus-galii, Echinocystis lobata, Erigeron canadensis, Euphorbia amygdaloides, Lactuca saligna, Lysimachia vulgaris, Parthenocisus inserta, Persicaria (Polygonum) lapathifolium, Persicaria dubia, Persicaria hydropiper, Phragmites australis, Plantago major, Rubus caesius, Salix alba, Silene alba, Solanum dulcamara, Solidago canadensis, Torilis arvensis, Urtica dioica, Vitis riparia, Xanthium strumarium;

2. În habitat bun/propice – tip 2 (Vladimirescu): Acer negundo, Ambrosia artemisiifolia, Amorpha fruticosa, Arctium lappa, Aristolochia clematitis, Artemisia vulgaris, Bidens frondosa, Bidens tripartita, Carduus acanthoides, Centaurea biebersteinii, Cerastium brachypetalum, Cirsium arvense, Crataegus monogyna, Crepis foetida, Crepis setosa, Dichanthium ischaemum, Echinochloa crus-galli, Elymus repens, Eragrostis pilosa, Erigeron (Conyza) canadensism, Eupatorium cannabinum, Euphorbia ciparissias, Glyceria maxima, Hypericum perforatum, Inula salicina, Leonurus cardiaca, Linaria genistifolia, Oenothera biennis, Parthenocissus quinquefolia, Persicaria (Polygonum) hydropiper, Phalaris arundinacea, Plantago lanceolata, Populus alba, Populus x canadensis, Prunus spinosa, Rumex crispus, Salix alba, Salvia nemorosa, Salvia verticillata, Solanum dulcamara, Stachys palustris, Taraxacum officinale, Tilia tomentosa, Ulmus laevis, Verbascum phlomoides, Verbena officinalis, Veronica anagallis-aquatica, Vitis sylvestris, Xanthium strumarium;

3. În habitat acceptabil – tip 3 (Semlac): Acer campestre, Acer negundo, Aegopodon podagaria, Agrostis stolonifera, Agropyron repens, Ambrosia artemisiifolia, Amorpha fruticosa, Anthriscus sylvestris, Artemisia vulgaris, Bidens frondosa, Bromus erectus, Celtis australis, Centaurea stoebe, Chenopodium album, Circaea lutetiana, Convolvulus arvensis, Cornus mas, Cynodon dactylon, Crataegus monogyna, Daucus carota, Echinochloa crus-galii, Erigeron anuus, Erigeron canadensis, Euonymus europaea, Festuca gigantea, Ficaria verna, Fraxinus angustifolia, Geum urbanum, Glechoma hederacea, Hedera helix, Hordeum murinum, Inula salicina, Lamium maculatum, Lapsana communis, Lolium perenne, Lotus corniculatus, Lysimachia vulgaris, Medicago lupulina,Melilotus albus, Morus nigra, Oxalis europea, Persicaria hydropiper, Peucedanum alsaticum, Plantago major, Polygonatum latifolium, Populus nigra, Ranunculus ficaria, Ranunculus repens, Robinia pseudacacia, Rubus caesius, Salix alba, Salix fragilis, Salvia nemorosa, Sambucus nigra, Solanum dulcamara, Solidago canadensis, Torilis arvensis, Ulmus minor, Urtica dioica,Vitis vinifera, Xantium spinosum, Trifolium repens.

O mare parte din vegetaţia forestieră specifică zonei de luncă din arealul studiat, este alcătuită din stejar pedunculat (Quercus robur), cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto - la sud de Mureş), mai puţin gorun (Quercus petraea) şialte specii de foioase: jugastrul (Acer campestre), arţarul tătărăsc (Acer tataricum), ulmul (Ulmus minor), frasinul (Fraxinus angustifolia), carpenul (Carpinus betulus), plopul tremurător (Populus tremula), cireşul păsăresc (Cerasus avium), teiul argintiu (Tilia tomentosa), teiul pucios (Tilia cordata) etc.
Dintre arbuşti se pot menţiona: alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa), măceşul comun (Rosa canina), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), pe alocuri putându-se întâlni şi socul (Sambucus nigra). Pe marginile pădurilor, apare spontan şi curpenul (Clematis vitalba), considerat ca o semiliană.
În lungul râurilor, în anumite suprafeţe propice vegetaţiei de luncă, formată din zăvoaie cu esenţe moi se mai întâlnesc: răchita albă (Salix alba) şi răchita comună (Salix fragilis), plop alb (Populus alba) şi plop negru (Populus nigra).
Defrişări ale unor suprafeţe întinse, au condus la apariţia pajiştilor secundare (păşuni)  şi a pajiştilor secundare-stepizate, cu specii dominante de iarba vântului (Agrostis tenuis), păiuş comun (Festuca sulcata) şi păiuş mic (F. pseudovina), bărboasă (Botriochloa ischaemum),firuţă (Poa pratensis, P. bulbosa), colilie (Stipa joannis), pir stepic (Agropyron cristatum), obsigă (Bromus inermis) etc.
Lucrările de amenajare în treapta joasă a câmpiei, a avut ca rezultat restrângerea arealelor cu vegetaţie hidrofilă, rămasă doar în lungul unora dintre văi şi pe spaţii relativ reduse. Vegetaţia specifică acestor areale este formată preponderent din stuf (Phragmites communis), papură (Typha latifolia), pipirig (Scirpus radicans), rogoz (Carex riparia) etc.

Inventar vegetaţie – parcelă situată pe malul drept al râului Mureş în zona Păuliş – Lipova (extremitatea de est a zonei studiate)