Pagina in constructie

Comportament de marcare

Etologie

Teritorialitatea este observată în cazul în care beneficiile obţinute de la acces exclusiv la resursele limitate depăşesc costurile de apărare. Un mecanism prin care indivizii pot reduce costurile de apărare este de a reduce agresivitatea faţă de ocupanţii familiilor din teritorii vecine, cunoscut sub numele de fenomenul „inamicului drag” (Rosell & Bjørkøyli, 2002).
Atunci când brebii rezidenţi într-un teritoriu sau indivizi dominanţi sunt contestaţi de un concurent care încearcă să depună marcaje olfactive concurente în teritoriul delimitat de marcaje sau în zona dominantă, contramarcarea peste marcajele olfactive ale competitorilor exprimă faptul că brebii rezidenţi au depăşit provocarea şi au exclus cu succes concurenţa, sau  au inhibat noi provocări (Steifetten, & Rosell,  2001).
Din comportamentul teritorial de apărare face parte şi construirea de mici grămezi de noroi şi resturi – movile de marcaj - în general la mai puţin de 1 m de marginea luciului de apă şi marcarea lor cu castoreum şi/sau cu secreţia glandei anale (Rosell & Nolet 1997; Rosell & Bergan 1998; Rosell et al., 1998). Castoreumul este considerat a fi o sursă mult mai probabilă de semnal olfactiv - teritorial decât secreţia glandei anale. Marcajele olfactive se presupune că semnalizează ocuparea teritoriului potenţialilor intruşi, în special brebilor de 2 ani proaspăt dispersaţi, şi sunt cele mai frecvente la marginile teritoriului pe tot parcursul anului (Rosell et al., 1998). Toate clasele de vârstă şi ambele sexe ale membrilor unei familii de brebi participă la marcajul teritorial (Rosell, 2000).
Răspunsul brebilor, în momentul când un individ rezident întâlneşte un marcaj străin, variază de la poziţionarea (stare relativ calmă) animalului în apă lângă movila de marcaj cu botul ridicat, la contra-marcarea peste marcajul olfactiv al intruşilor (Sun & Müller-Schwarze, 1997), iar uneori masculii pot manifesta un comportament violent (Rosell, 2000).
Prin marcarea teritoriilor rezidente, animalele ar putea descuraja sau intimida intruşi potenţiali. Un marcaj olfactiv poate oferi un semnal de avertizare intraspecific sau chiar o "barieră psihologică", în vederea diminuării probabilităţii de întâlniri agonistice cu un risc mare de vătămare sau chiar deces. Pentru indivizii rezidenţi într-un teritoriu este mai importantă păstrarea teritoriului decât pentru intruşi, astfel probabilitatea escaladării unui conflict este mai mare din partea individului rezident la întâlnirea cu un intrus. Acest lucru este rezultatul faptului că ocupanţii teritoriului investesc o cantitate mare de energie şi timp în cunoaşterea zonei şi a resurselor, în modificarea habitatului, şi totodată – după caz – în tineretul dependent de adulţi. A fost sugerată ipoteza conform căreia rolul marcării teritoriului este de a asocia marcajele olfactive ale animalelor rezidente şi zona de apărat, permiţând intruşilor să identifice brebii rezidenţi atunci când au loc aceste întâlniri, reducând astfel, frecvenţa escaladarea întâlnirilor agonistice. Totuşi, uneori au loc confruntări agresive. Pe râul Elba, într-o populaţie densă, muşcăturile intraspecifice sunt cea mai importantă cauză de deces în rândul brebilor adulţi, cu ocureţă maximă în momentul stabilirii noilor teritorii (Rosell & Nolet, 1997).
Câteva diferenţe de comportament la masculii şi femelele adulte au fost observate, mai ales în timpul primăverii şi verii, în perioada creşterii puilor. Studii recente privind împerecherea, sugerează că masculii au un areal semnificativ mai mare decât femelele, în timpul perioadei de creştere a puilor şi (martie-August) şi după parturiţie, şi că masculii alocă semnificativ mai mult timp pentru a se deplasa (Rosell & Thomsen, 2006). Numărul de marcaje este semnificativ mai mare primăvara, când subadulţii dispersează (Rosell et al., 1998).
Marcajele sunt concentrate în apropierea frontierelor teritoriale, aparent pentru a maximiza efectul de semnal pentru potenţialii intruşi (Rosell & Nolet, 1997; Rosell et al., 1998).
Studii suplimentare în cazul brebului, cu privire la frecvenţa de marcare de către membrii diferiţi ai grupului (vârstă, statut social, sex), precum şi asupra contextului comportamental în care semnalul (marcajul) este depus, sunt necesare deoarece informaţiile referitoare la aceste aspecte nu sunt suficiente, detaliile comportamentale nefiind complet elucidate (Rosell & Thomsen, 2006). 
Observaţiile relevă faptul că numărul de marcajele olfactive cresc semnificativ în perioada ianuarie-martie, comparativ cu perioada de timp (din iarnă) octombrie-decembrie. Pe baza observaţiilor, a fost evidenţiat faptul că numărul mediu de marcări este semnificativ mai mare în luna februarie, faţă de ianuarie şi martie. Acest lucru se poate datora femelelor care se află sau se apropie de estru în timpul lunii februarie (Rosell & Bergan, 2000).
Brebii utilizează marcaje extensive pentru a delimita şi menţine teritoriile rezidente (Aleksiuk, 1968). Numărul de marcaje olfactive este dependent de densitate. Brebii cu mulţi vecini intraspecifici, marchează mai des pentru a fi mai pregnant recunoscuţi ca proprietarii de drept ai teritoriului. Acolo unde densităţile populaţionale sunt mai mari, unele familii pot avea reşedinţa într-un habitat superior calitativ şi pot fi afectate de o frecvenţă şi intensitate mai mare a intruziunilor, stimulând marcarea mai intensă (Rosell & Nolet, 1997). Câteva diferenţe comportamentale în rândul adulţilor  - masculi şi femele - au fost observate, mai ale în timpul primăverii şi verii, în perioada naşterii puilor şi a dispersării subadulţilor. Studii recente sugerează că masculii de breb, au o parte centrală (nucleu) a teritoriului relativ mare faţă de cea a femelelor, iar masculii petrec semnificativ mai mult timp pentru a se deplasa. De asemenea, masculii marchează mai frecvent comparativ cu femelele (Rosell & Schulte, 2004). Reacţiile la întâlnirea unor indivizi necunoscuţi sunt mai puternice decât faţă de indivizii din coloniile vecine. Teritorialitate este unul dintre mecanismele de auto-reglementare a mărimii populaţiei de brebi. Dacă teritoriile optime sunt ocupate, indivizii tineri nu găsesc locuri de stabilire a noilor colonii şi în timpul migraţiei lor, de multe ori ajung la lupte cu proprietarii de teritorii.