pagina in constructie

Reproducere şi longevitate

Castorul eurasiatic (Castor fiber), este o specie tipic obligat monogamă şi are relativ o durată lungă de viaţă, perechile formate rămân împreună uneori mai mulţi ani de zile, însă de cele mai multe ori legătura durează toată viaţa. Brebii nu prezintă caractere morfologice externe diferite între sexe - dimorfism sexual (Rosell & Schulte, 2004), cu excepţia mameloanelor vizibile, în număr de patru, la femele care alăptează.
Brebii trăiesc în mediul natural cca. 7 - 8 ani (în captivitate durata de viaţă se poate prelungi până la 35 de ani), maturitatea sexuală fiind atinsă la vârsta de 1,5 - 2 ani (Bau, 2001; Lercari, 2004), cu o rată reproductivă medie de 2-3 uneori chiar până la 5 (maximum 8) pui, în fiecare an. La mijlocul iernii, brebii tineri îşi caută un partener de reproducere. Brebii au câteva perioade de estru, împerecherea având loc la sfârşitul iernii, în perioada ianuarie - martie. Acuplarea are loc în apă. Durata medie de gestaţie este de cca. 3 luni şi jumătate (105-107 zile), având loc doar o singură dată pe an. De obicei, naşterea are loc în perioada cuprinsă în intervalul sfârşitul lui aprilie-începutul lui iunie. Puii se nasc acoperiţi cu blană deasă (“lânoasă”), cu ochii deschişi sau parţial deschişi (se deschid la 2-4 ore după naştere), incisivii dezvoltaţi iar coada având deja forma sa caracteristică. Noii născuţi cântăresc 500-550 de grame, putându-se deplasa şi înota singuri, însă nu pot să înoate submers înainte de 4-5 zile. La aproximativ 10 zile după naştere, încep să mănânce materie vegetală pe care adulţii le-o aduc în adăpost, dar sunt alăptaţi până la vârsta de 1-2 luni (Bau, 2001; Lercari, 2004). Puii nu ies din adăpost până la vârsta de o lună, iar la primele ieşiri în afara adăpostului sunt întotdeauna însoţiţi de cel puţin un adult; de asemenea nu urcă pe malul apei (în afara adăpostului) decât după luna a doua de viaţă (Lercari, 2004). La vârsta de o săptămână puii sunt deja buni înotători, dar capacitatea de a se scufunda şi de rămâne sub apă, nu este completă până la vârsta de aproximativ 2 luni. Acest lucru se datorează faptului că puii nu au posibilitatea să-şi închidă nările şi să-şi plieze urechile astfel încât să poată închide meatul auditiv până la vârsta de 2 luni. Ei rămân în adăpost până la vârsta de 5-6 săptămâni. Ei sunt înţărcaţi, la vârsta de 6-8 săptămâni, emanciparea lor având loc după a doua iarnă de viaţă. Alături de femele, masculii adulţi precum şi subadulţii de ambele sexe, ajută la îngrijirea acestora (toaletare, hrănire, supravegere la ieşirile din adăpost) (Lercari, 2004; Bau, 2001).

Organe reproductive
Toate organele sexuale sunt interne.
Testiculele sunt situate în cavitatea abdominală, fapt neobişnuit la mamifere. Deschideri ale sistemului muscular în abdomen, permit circulaţia testiculelor astfel încât pot rămâne sub piele. Se presupune că motivul pentru care pentru testiculele se află situate sub piele, este acela că brebul petrece atât de mult timp în apă rece (Bau, 2001). Testiculele relativ mici, cuprind 0,05 % din greutatea corporală (Müller-Schwarze & Sun, 2003). 
În abdomen, aproape de rădăcina cozii se află baculum-ul cartilaginos, de asemenea, cunoscut sub numele de “osul penisului”, la masculi (determinarea prezenţei acestui os este modul cel mai comun pentru a identifica sexul individului). La brebul eurasiatic, masculii prezintă vestigial “uterus masculinus” (Müller-Schwarze & Sun, 2003).
Femelele au doar două perechi de glande mamare (patru mamele), situate în regiunea pieptului. În timpul alăptării, ele sunt vizibile cu uşurinţă. Laptele de breb conţine 19 % grăsime. Conţinutul de zahăr (1,7 %) este scăzut. Conţinutul total de energie (92,46 kcal / gram) este mare, printre mamiferele sălbatice, depăşit doar de cel al pinipedelor (foci) (Müller-Schwarze & Sun, 2003).

Împerecherea
Perioada rutului este cea de iarnă, între decembrie şi februarie. În această perioadă putem observa masculii şi femelele înotând unul în jurul celuilalt emiţând murmure uşoare (Lercari, 2004). De obicei, împerecherea are loc în bazinul de apă al adăpostului, dar poate avea loc şi în afara acestuia sau în interiorul său. Împerecherea are loc în apă în poziţii ventral-ventral sau latero-ventral (Lercari, 2004). În timpul împerecherii, cei doi parteneri pot sta pe verticală, cu capul deasupra apei sau femela se întinde pe spate, la suprafaţa apei, în timp ce masculul pluteşte pe o parte, agăţându-se de femelă, cu labele din faţă sau cu dinţii. Cloaca este amplasată în aşa fel încât acestea se acoperă reciproc şi totodată şi penisul, de 3,0 - 3,5 cm lungime, care poate fi apoi introdus. Actul de împerechere durează aproximativ 0,5 - 3 minute şi poate avea loc de mai multe ori în timpul cât femela este în călduri, care durează cca. 12 - 14 ore. În cazul în care împerecherea nu are ca rezultat fertilizarea, femela poate intra în călduri în mod repetat, de 2 - 4 ori, la intervale de 7 - 12 zile (Bau, 2001).

Acuplare

Longevitate
Studii anterioare sugerează perioade de longevitate, de 11 ani, dar brebii pot atinge vârsta de 16 ani şi chiar până la 20 de ani. Vârsta în mediul natural este însă de 7-8 ani (Bau, 2001).
Numărul puilor este unul dintre cele mai semnificative indicii distinctive între cele două specii de castori – eurasiatic şi american (Bau, 2001).  
Studii recente, cu privire la indivizii (masculi şi femele) de castor eurasiatic, împerecheaţi deja, sugerează că nucleul teritoriului masculilor este semnificativ mai mare decât al femelelor în perioada parturiţiei (Martie - August), dar şi în perioada imediat următoare. Masculii brebilor alocă în mod semnificativ mai mult timp pentru deplasare (Rosell & Thomsen, 2006). Au fost observate anumite diferenţe comportamentale între indivizi adulţi - masculi şi femele, în special în perioada de primăvară şi vară, când tinerii sunt crescuţi. Puii rămân cu părinţii până la maturitate.
Atingând maturitatea sexuală, adulţii tineri, după vârsta de doi ani sunt alungaţi de către părinţii lor, plecând în căutarea unui nou teritoriu pentru a se stabili (Lercari 2004).
Brebii au o rată relativ scăzută de reproducere (o singură dată pe an), lucru neobişnuit în rândul rozătoarelor.
Brebii dispersaţi trebuie să ocupe locaţii sub-optime, caz în care aceştia pot da naştere la mai puţini pui. În cazul în care există o populaţie prea densă, proprietarii de teritorii sunt sub o presiune permanentă din partea acestor indivizi dispersaţi. Datorită acestui stres şi a scăderii treptate a produselor alimentare de bază, greutatea corporală a indivizilor şi numărul de tineri supravieţuitori scade, iar rata bolilor şi a mortalităţii creşte. Toate acestea au ca  rezultate reducerea dimensiunii populaţiei.

Timpul alocat