pagina in constructie

Habitat  

Brebii (Castor fiber) sunt distribuiţi în mare parte din Europa şi unele regiuni ale Asiei, dar ca urmare a modificării peisajului şi a habitatului, populaţiile fragmentate au fost decimate în multe din fostele areale (Pelz et al, 2004).
Brebii sunt consideraţi specie cheie modificatori sau ingineri ai ecosistemului, cu impact profund şi de durată asupra mediului lor, benefic pentru o mare varietate de specii sălbatice: peşti, vidre, coleoptere şi nevertebrate acvatice (Jenkins & Busher 1979). Prin urmare, în scopul de a menţine o specie atât de importantă, este imperativ a se caracteriza habitatul şi a  stabili starea de conservare a speciei, inclusiv distribuţia şi abundenţa sa (Pelz et al, 2004).
Brebii sunt asociaţi în general cu cursurile de apă dulce, care sunt mărginite de păduri riverane de plop şi salcie şi specii din vegetaţia ripariană şi acvatică (Jenkins & Busher, 1979).
Habitatul tipic al brebului este constituit din reţele hidrografice de la şes şi din etajul colinar, format din râuri, pâraie chiar şi ape stătătoare uneori; corpurile de apă pot fi colonizate atunci când sunt conectate la reţeaua hidrografică sau atunci când sunt foarte aproape de ea. Lacurile şi bălţile care au fluctuaţii anuale sau sezoniere extreme în nivelul apei sunt habitate improprii pentru breb. Cursurile de apă intermitente, sau cursurile care au fluctuaţii anuale majore, sau un curs de apă cu un gradient de 15% sau mai mult, nu sunt suitabile ca şi habitat pentru breb (Allen, 1982).
Brebii pot controla de obicei, adâncimea apei şi a stabilităţii pe cursuri mici de apă, iazuri, precum şi lacuri. Râurile şi lacurile mai mari, în care adâncimea apei şi / sau fluctuaţia nu pot fi controlate, sunt de multe ori parţial sau total improprii pentru această specie (Allen, 1982).

Dimensiunile cursului de apă
În cazul în care cursurilor de apă mici şi puţin adânci, sunt preferate locurile unde dimensiunea canalului de curgere este mai mare, în timp ce în zonele de canale largi, sunt selectate locaţii mai restrânse. O preferinţă pentru lăţimi ale canalului de 8 - 40 m au fost identificate (Gurnell, 1998).
Caracteristicile fizice - vegetaţie sugerate, a unui sit bun (pentru colonizare) ar fi: 2 - 4 m adâncime a apei, 10 - 100 m lăţimea râului, viteza debitului mai mică de 0,3 m/s, compoziţia materialului din care este format solul malului (amestec turbă-lut), înălţimea malului mai mare de 1,5 m, panta malului mai mică de 60 grade, specii lemnoase predominante - plop şi de salcie mai mici de 8 cm diametru, precum şi o bună acoperire de vegetaţie ierboasă. Dacă la condiţiile de la categoria unui sit „bun” se adaugă caracteristicile sitului mediu (râu cu adâncimi de 1 - 6 m, lăţimi de 2 - 300 m, maluri mai mari de 0,5 m înălţime şi pantă mai mică 80 grade) gama habitatelor devine foarte mare. Doar nevoia pentru materialul din care este constituit malul şi gradul de acoperire cu vegetaţie ripariană (lemn de esenţă tare şi stratul de plante erbacee, prezenţa salciei şi plopului fiind ideală) pare să fie o cerinţă relativ restrictivă (MacDonald et al., 1995, citat în Gurnell, 1998).
Unele habitate din Anexa I a Directivei Habitate cu care este posibil a fi asociat brebul:
3240   - Râuri alpine şi vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos (Cor. 24.224)
3280   - Râuri permanente mediteraneene cu Paspalo-Agrostidion, perdele împădurite riverane cu Salix şi Populus alba (Cor. 24.53)
91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) (Cor. 44.3): habitat prioritar
92A0   - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba (Cor. 44.17)
3260   - Cursuri de apă din zonele de câmpie până la cele montane cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Caltitricho-Batrachion (Cor. 24.4) ; brebul nu depinde direct de acest habitat, dar, deseori, este prezent.

Zona de habitat minim
Zona de habitat minim, este definită ca fiind suma minimă de habitate învecinate, care este necesară, înainte ca o zonă să fie ocupată de o specie. Informaţii privind zona de habitat minim pentru brebi nu au fost găsite în literatură. Cu toate acestea, se presupune că un minim de 0,8 km de curs de apă şi de 1,3 km pătraţi de lac sau mlaştină, trebuie să fie disponibile înainte ca aceste zone să fie potrivite pentru colonizare de către breb (Allen, 1982).