Caracterizare generală

- Este cel mai mare ordin din cadrul clasei Arahnida; cuprinde cca. 21.000 specii;
- ocupă practic toate habitatele terestre, de la ecuator şi până la poli; unele s-au adaptat chiar în a se deplasa pe suprafaţa apei sau chiar să intre în apă (acesta este cazul deosebit de interesant al speciei Argyroneta aquatica care-şi construieşte un clopot de mătase agăţat de plantele de sub apă iar în acel clopot aşezat cu gura în jos, aduce aer de la suprafaţă cu ajutorul corpului ei păros; cu partea anterioară iese în afara clopotului şi atacă tot felul de animale mici acvatice;
- având o distribuţie atât de largă, multe specii de araneide prezintă fenomene de homocromie schimbătoare iar uneori chiar şi homotipie;
- toate speciile de araneide ţes o pânză caracteristică care este de cele mai diverse tipuri; un întreg capitol de modele comportamentale au fost descrise la diferite specii (modele de plase au devenit chiar caractere de clasificare în taxonomia grupului);
- sunt în general specii mici şi deşi prezintă o mare diversitate în morfologia externă sunt totuşi un grup unitar şi omogen;
- caracteristica importantă este aceea că prosoma şi opistosoma nu sunt segmentate şi sunt legat între ele prin peţiol (stil);
- chelicerele formate din 2 articole sunt cu gheare şi veninoase; pedipalpii servesc la pipăit iar la mascul sunt prevăzuţi cu un organ copulator;
- au glande sericigene şi organe filiere
- Specie caracteristică: Aranea diadema (păianjenul cu cruce) (Fig.)

Morfologia externă
- Este o specie care de vara până toamna poate fi găsit peste tot unde îşi poate ţese pânza.
- Pe partea dorsală a opistosomei are nişte pete albe (sunt celule cu guanină aparţinând de diverticulele intestinale care se văd prin transparenţă a căror dispoziţie
dă imaginea unei cruci (de aici numele popular); picioarele sunt pestriţe, cu o alternanţă de inele clare şiîntunecate;

1. Corpul întreg este acoperit cu peri.
2. Au dimensiunile de 10-11 mm masculul şi 20-25 mm femela; culoarea variază de la sex la sex (de la galben spre brun - roşu - negru la femelă; de la brun deschis la brun închis - la mascul) şi de la individ la individ.

Corpul
a. Prosoma. În partea anterioară a prosomei se găsesc 8 ochi dispuşi pe 2 rânduri dar sunt grupaţi în felul următor: 4 ochi mediani şi  câte 2 ochi laterali, la colţurile prosomei;   ventral pe prosoma se află orificiul bucal iar la baza primei perechi de picioare ambulatoare se găsesc orificiile secretoare si glandele coxale.

• Tegumentul este, dur şi formează un scut protector. Ventral, prosoma are o placă sternală mare (înconjurată de coxele picioarelor) şi o placă sternală mică, situată înaintea gurii şi care formează labiul (Fig.)
• Chelicerele sunt organe foarte puternice, constituite din 2 articole iar cel distal are o gheară mobilă iar la vârful ei se află orificiul unei glande veninoase. Există variaţii mari ale dimensiunii chelicerelor la diferite specii. Astfel ele pot ajunge chiar la mărimi exagerate în raport cu dimensiunea corpului (Fig.).
• Glanda veninoasă a chelicerelor. Fac parte din organizaţia internă. La această specie au aspectul de saci alungiţi. Sunt situate în partea anterioară a prosomei (vezi Fig. 58;A,B); canalul lor pătrunde în chelicere şi se deschide la vârful căngilor. Aceste glande sunt a prezenţă certă la araneide dar există o mare diversitate de forme şi mărimi, de la o specie la alta (unele devin lobate şi aproape umplu prosoma !).

Acţiunea veninului lor asupra omului este diferită: la majoritatea speciilor europene (ex. Seqestris florentina, Dolomedes fimbriatus), acţiunea este inofensivă sau eventual de dureri uşoare ca la o înţepătură de albină (lucrurile se complică la persoanele alergice sau arahnofobe). Dimpotrivă, în cazul speciilor unor genuri americane (Phormictopus, Latrodectes, Ctemus etc) se pot provoca acţiuni grave asupra sistemului nervos, leziuni şi degenerări oculare şi ale pielii, moartea..

-  Palpii maxilari (pedipalpii) şi organul copulator mascul. Pedipalpii au formă de picior dar sunt mult mai mici; servesc la pipăit şi sunt constituiţi din 6 articole: cova, trohanter, femur, patela, tibie, tars.

Palpii au suferit modificări pronunţate în legătură cu luarea hranei sau alt rol:

• la bază, pe faţa internă a coxelor există o lamă maxilară cu un smoc de peri = scopula şi un vârf fin (serula);
• articolul tarsal la femelă se termina cu o gheară;
• la mascul există un organ copulator astfel, articolul tarsal are la baza sa o adâncitură = alveolă şi în care stă un organ piriform = bulb genital (este un organ copulator cu o structură relativ complicată (are un tub seminifer = receptacul seminal şi un canal ejaculator)(Fig. 58;F). Rol: înainte de
  împerechere masculul îşi încarcă bulbul cu spermă din orificiul genital propriu; la acuplare, introduce stilul bulbului prin orificiul genital în uter şi sperma este pompată aici prin presiune sanguină .Aceste organe sunt uneori deosebit de complicate la diferite specii de araneide (Fig.).

Bulbul genital nu se găseşte la masculi tineri ci numai la adulţi după ultima năpârlir!.

• Picioarele ambulatoare. Sunt constituite din aceleaşi articole ca şi pedipalpii dar mai au în plus un
  articol = bazitars, situat între tibie şi tars. Extremitatea tarsului se termină cu 2 gheare pectinate care pot umbla uşor pe pânză şi pot ţese. La baza celor 2 gheare se mai găseşte o a 3-a mai mică, îndoită ca un cârlig şi care, împreună cu nişte peri dispuşi alături, formează un fel de cleşte (şi acesta adaptat la ţesut pânza). Este bine dezvoltat, mai ales la picioarele posterioare (Fig. 59;A).
• Organele stridulante. Sunt destul de răspândite la araneide. Sunt localizate mai ales la baza chelicerelor şi a unor apendice. Ca structură sunt suprafeţe speciale = suprafaţă vibrantă, acoperite cu peri speciali vibranţi, precum şi o piesă specială (un dinte; un pieptene; şir de peri) care ating suprafaţa vibrantă.
  Sunetele pot fi auzite şi de om. Rol: nu se ştie la ce ar putea fi bune, din moment ce araneidele nu aud.

b. Opistosoma. Are o formă ovală şi este mai largă decât prosoma; tegumentul este şi el mai moale decât al prosomei. La extremitatea posterioară se află orificiul anal. Tot în plan sagital, mai înainte de jumătatea opistosomei există un şanţ epigastric la nivelul căruia se află orificiul genital (Fig.); la femelă orificiul genital este acoperit de o placă cuticulară denumită epigin.

• Peţiolul (Stilul). Este constituit din modificarea primului segment al opistosomei. Nu se vede decât de pe partea ventrală.
• Apendicele abdominale. Sunt reprezentate numai prin filiere (Fig. 59;B). Numărul lor cel mai mare este de 4 perechi, situate în regiunea posterioară a abdomenului, în partea ventrală (seg. X şi XI). Sunt apendice care la extremitatea lor distală au o grămadă de pori prin care iese firul de mătase produs de glandele sericigene (ansamblul porilor creează impresia de placă ciuruită dar fiecare por este în realitate situat în vârful unui tubuşor numit fuzulă.