▼- Cuprinde insecte bine cunoscute, încadrate în 3 grupe (după unii subordine, după alţii suprafamilii): Tetigoniidea (cosaşii), Grylodea (greierii, coropişniţa) şi Acridodea (lăcustele); sunt adaptate la sărit, perechea a 3-a de picioare fiind adaptate la sărit; se cunosc cca. 12.000 specii  (aproximativ 5.000 specii de cosaşi; 1.000 specii de greieri; 70 specii de coropişniţe; 5.500 specii de lăcuste), larg răspândite prin păşuni, păduri, tufărişuri, prin grădini, în case, peşteri (unele trăiesc chiar şi în cuiburi de furnici = mirmecofile).
-  Capul este mare, ortognat; toracele este bine dezvoltat; tegminele (aripile anterioare) sunt înguste şi scorţoase iar cele posterioare sunt late, cu câmpul jugal foarte bine dezvoltat (în repaus sunt “împăturate”  şi acoperite de tegmine).
- Au organe timpanale (pedale, abdominale) şi organe stridulante.
-  Cercii codali nu sunt formaţi din articole .
* Tettigonidea (TETIGONIIDE) (cosaşi). Se pot confunda cu lăcustele dar faţă de acestea au antene mai lungi, uneori chiar depăşesc corpul,  şi au caracteristic oviscaptul ca o sabie (Fig. 164;A,B); organele timpanale sunt situate pe tibiile anterioare; tarsul este format din4 articole; organele stridulante sunt situate pe tegmine; unele sunt specii răpitoare, deci folositoare, altele sunt dăunătoare.

Fig. 163. Insecta - Plecoptera. A – Isoperla confusa (aripile sunt în poziţia strânse pe spate); B – Perlesta placida (larvă înaintată – stadiu de nimfă); C – Perla sp. (poziţia cu aripile întinse ca în zbor; aripile din partea dreaptă nu sunt reprezentate în imagine). br.a. = branhii anale; br.t. = branhii toracice; c. = cerci; fr. = franjuri înotătoare (după Radu şi Radu, 1972).

Fig. 164.  Insecta -  Orthoptera. A – Ephippiger ephippiger; B – Tettigonia viridissima; C – Decticus verruvorus; D - Bradyporus dasypus (Tettigonidea); E – Gryllus (Acheta) domesticus; F – Gryllotalpa gryllotalpa (a – adult; b – ouă; c – larvă tânără; d – larvă) (Gryllodea); G – Locusta migratoria; H – Acrida hungarica (Acridodea) (după Radu şi Radu, 1972; după Fischer; Knecht şi Bâznoşanu; Brunner – din Ionescu şi Lăcătuşu, 1971).

- Specii: Tettigonia viridissima (cosaşul; specie folositoare)(Fig. 164;B), Ephippiger ephippiger (Fig. 164;A; corp greoi, aripi închircite sau absente; produce daune mari la viţa de vie), Decticus verrucivorus (FIg. 164;C; larg răspândită la noi în ţară), Bradyporus dasypus (Fig. 164;D).
* Gryllodea (GRILIDE) (greieri, coropişniţe). Aripile anterioare sunt mai scurte decât cele posterioare; antene lungi; corp cilindric şi greoi; stridulează cu tegminele.
Greierii au antene lungi, ovipozitor foarte lung şi ascuţit; trăiesc în ascunzişuri, în special în galerii pe care le fac în pământ (unii trăiesc şi în locuinţa omului); fiind omnivori, pot produce pagube la culturi; specii: Gryllus (Acheta) domesticus (Fig. 164;E; este de culoare deschisă, gălbuie; este “greierul de casă”), Gryllus campestris (greierul negru de câmp), Gryllus desertus (specific pentru zona din lungul Dunării şi în Dobrogea), Gryllus frontalis (răspândit în toată ţara, în locuri de preferinţă pietros, cu mici plante lemnoase).
Coropişniţa (chifteriţa)(Gryllotalpa gryllotalpa), trăieşte în pământ unde face o sumedenie de galerii şi aici distruge plantulele tinere. Este o specie dăunătoare, caracteristică prin capul mic, toracele dezvoltat şi picioare anterioare adaptate la scurmat pământul; aripile posterioare sunt mai lungi decât corpul, cercii sunt lungi iar ovipozitorul este rudimentar (Fig. 164;F).
* Acridodea (ACRIDIDE) (lăcuste). Antenele sunt scurte; stridulaţia se realizează cu femurul piciorului posterior frecat de tegmine; organele timpanale sunt situate pe abdomen; oviscaptul este regresat. Atunci când se dezvoltă excesiv formează cunoscutele “roiuri”, “stoluri” sau “nori de lăcuste”, distrugând totul în calea lor (se cunoaşte din istorie sărăcia indusă de ele în vremea lui Lăcustă-Vodă sau descrierile din 1880 din Caucaz când se spune că roţile greoaielor locomotive se învârteau în loc pe straturile de lăcuste). Fiind termofile sunt mai frecvente în regiunile mai calde ale globului.

Specii: Locusta migratoria (Fig. 164;G), Calliptamus italicus (ceva mai mică decât prima), Isophya speciosa (lăcusta de pădure; cunoscută ca un duşman pentru stejar), Acrida hungarica (fig. 164;H; este comună la noi mai ales în Dobrogea), Acrida bicolor (3,5-6,5 cm; are antene lăţite şi îndreptate spre înainte; este comună şi în ţara noastră), Psophus stridulus (lăcusta pârâitoare din fâneţele noastre; culoare brun-negricioasă, neagră, brună-cafenie; mai uşor se recunoaşte după culoarea roşie a aripilor posterioare), Diciostaurus maroccanus (comună la noi; culoare roşcată cu pete închise). Oedaleus decorus, Sphingonotus coerulans, Oedipoda coerulescens(Fig. 164;I,J,K).