Caracterizare generală (după Radu şi Radu, 1972)

▼- Este grupul cu insectele considerate cele mai atrăgătoare şi simbolice – fluturii. Cu dimensiuni de la 1 mm la 6 cm şi anvergura aripilor de la 3mm la 300 mm, constituie un ordin cu peste 150.000 de specii.
▼- Aparent, pe cât de monotonă este constituţia lor morfologică, au în schimb o variabilitate deosebită în ceea ce priveşte coloritul şi mediile de viaţă.
▼- Aşa cum am constatat deja, apariţia acestui grup sistematic a fost anunţată deja de la ordinele anterioare unde s-a semnalat deja lăţirea aripilor, acoperirea lor cu peri şi solzi, reducerea nervurilor, modificarea aparatului bucal care a devenit pentru supt. Caracteristica morfologică evidentă este diferenţa mare dintre mărimea corpului şi cea a aripilor.
- La majoritatea speciilor de fluturi, perii de pe aripi s-au transformat în solzi. Detalii referitoare la nervaţiunea aripilor am prezentat anterior. Faţă de insectele studiate până acum, nervaţiunea aripilor este relativ simplificată (de fapt progresul în evoluţia nervaţiei se exprimă prin simplificare). Există 2 tipuri de nervaţiune: homoneură (nervurile au aceeaşi dispoziţie la ambele aripi, este primitivă, asemănătoare cu cea de la trihoptere) şi heteroneură (nervurile sunt mai reduse la aripile posterioare).

- Pe aripi, în afară de solzi se mai găsesc la lepidoptere şi alte formaţiuni. Astfel, la masculi este caracteristic aparatul androconial, constituit dintr-un dispozitiv de peri odoranţi care secretă mediatori chimici (feromoni afrodisiaci, de curtare) cu rol în modelarea comportamentului de reproducere. Acest dispozitiv este acoperit de solzi protectori. Am amintit deja de la Mecoptere de dispozitivul de cuplare al aripilor, astfel că acestea bat sincron. Această cuplare se face prin: jugum (la fluturii primitivi; este o prelungire, ca un ţep, la baza aripii anterioare, îndreptat spre înapoi şi agăţat de nervura costală a aripii posterioare) şi frenulum + retinaculum (la fluturii superiori; frenulum este o prelungire a aripii posterioare care se agaţă de un dispozitiv al aripii anterioare, denumit retinaculum şi care este ca un cârlig la mascul sau ca un smoc de peri la femelă).
- În repaus aripile stau ridicate în sus, lipite cu feţele lor dorsale şi astfel se vede doar faţa ventrală (de ex. la fluturii de zi), iar la alte grupe (ex. Noctuidae) aripile sunt culcate spre înapoi, peste abdomen. La unele specii (ex. Pterophoridae) suprafaţa aripilor este redusă chiar la nişte baghete, dar este completată de franjuri de peri lungi.
- Aparatul bucal al fluturilor este de tipul pentru supt. În cadru prezentării acestei imagini am precizat şi faptul că la fluturii primitivi aparatul bucal este de tipul pentru rupt şi mestecat, iar printr-o succesiune de imagini am arătat evoluţia sa spre spiritrompă.
- Antenele au şi ele o constituţie deosebit de variată. În general sunt lungi, filamentoase, uneori terminate cu o măciucă sau sunt plumoase. La speciile cu comportament nocturn (şi în special la masculi) sunt unipectinate sau bipectinate, uneori cu ramificaţii deosebite.
- Ochii sunt mari şi compuşi. Larvele sunt omizi cu 8 perechi de picioare (3 toracice, adevărate; 4 abdominale, 1 anală). Spre deosebire de monotonia morfologică a adultului, de care am mai amintit, la larve se poate vorbi în schimb de o mare diversitate, ca formă, mărime, colorit. Pupele sunt de tipul obtect (se mai numesc şi crisalide). La unele specii (ex. Bombyx mori), nimfoza se face la adăpostul unui cocon de mătase, dar la altele este normală, împuparea având loc în sol, pe sol, sau pupele rămân agăţate de plantele gazdă pe care s-au hrănit.
În ceea ce priveşte clasificarea, la nivel de subordin se face după dispozitivul de cuplare, în subordinul Jugate (care au jugum) şi subordinul Frenate (care au frenulum).