Caracterizare generală (după Radu şi Radu, 1972)

▼- Este ordinul care include viespile, albinele, furnicile.  Se cunosc peste 300.000 specii de hymenoptere, grupul fiind mult studiat. Se crede că numai acest ordin ar avea peste 1 milion de specii, deci ar fi un ordin mai bogat decât al coleopterelor. Sunt pe de altă parte forme deosebit de importante, fiind prădătoare, parazite, polenizatoare, deci insecte folositoare. La prima vedere seamănă doar cu dipterele, şi împreună cu acestea, dar pe căi diferite, au atins nivelul cel mai înalt al evoluţiei în lumea nevertebratelor. Morfofiziologic, himenopterele sunt superioare dipterelor, acţiunile şi viţa lor comportamentală fiind mai bogate, atingând modele de comportament social. Dezvoltarea şi complexitatea structurii creierului, variabilitatea lui în legătură cu condiţiile de viaţă sunt o dovadă morfologică în această privinţă.
▼- Ca mărime himenopterele variază între 0,1 şi 50 mm. Au 2 perechi de aripi membranoase, transparente sticlos, fără solzi, cu nervuri puţine dar foarte evoluate, constituind un criteriu important în clasificare. Aripile posterioare sunt cam de 2 ori mai mici decât cele anterioare, uneori reduse la simple baghete sau chiar absente (ele sunt cuplate de cele anterioare printr-un retinacvul foarte perfecţionat, constituit din cârlige = hamule).
- Capul este mobil, ortognat, ochi compuşi foarte dezvoltaţi, antene foarte diferenţiate, mai ales la formele superioare. Aparatul bucal are constituţii variate: la formele inferioare  (de tipul pentru rupt şi mestecat); la cele superioare  (a evoluat până la cel de tipul pentru lins şi supt) (Fig.); trebuie precizat că la acest grup, mandibulele s-au păstrat indiferent de tipul de aparat, şi aceasta datorită faptului că ele servesc nu numai la hrănit ci şi la alte activităţi  (apucă diferite obiecte, mestecă diferite materiale pentru construit locuinţe, apucă prada la atac sau la transport, etc.).
-  Corpul este relativ împărţit în tagmele clasice (cap, torace, abdomen), în sensul că primul segment abdominal s-a alipit la torace şi se numeşte propodeu  (metatoracele s-a comprimat către mezotorace); al 2-lea segment abdominal s-a subţiat foarte mult şi a luat aspect de peduncul şi se numeşte peţiol sau pedicel, restul abdomenului care a mai rămas se numeşte gaster (în acest fel abdomenul poate executa cele mai diverse mişcări; acestea sunt o necesitate în legătură cu mediul de viaţă şi comportamentul speciilor: ex. îndoirea abdomenului pentru depunerea ouălor în diferite substrate, pentru apărare sau atac, având la vârful abdomenului diferite organe specializate în acest sens) (Fig.).
- Datorită aripilor, mezotoracele a devenit segmentul cel mai dezvoltat al corpului. Picioarele prezintă o serie de adaptări pe care le-am mai amintit (Fig.). Abdomenul (gaster) are la partea terminală genitaliile. Ovipozitorul femelei este de constituţie obişnuită, constituit din 3 perechi de gonapofize (valvele; gonostili) (prima pereche de valvele sunt piese active; la simfite funcţionează ca fierăstrău, la parazite ca tub ovipozitor, ca lanţete de înţepat la aculeate; valvelele 2 formează un tub protector sau un fel de şenile de sprijin pentru primele valvele; valvelele 3 sunt mai mult palpi senzitivi; valvelele 1 şi 2 alcătuiesc organul esenţial denumit terebră). La speciile sociale unde oul este depus în loc special, dinainte pregătit, femela devine lucrătoare sterilă, oviscaptul nu mai are rol important şi s-a transformat în ac de înţepat şi s-a retras în interiorul abdomenului (dar are aceleaşi componente).
- O serie de aspecte particulare apar la acest grup şi în organizarea internă ( Fig.). La aparatul digestiv sunt caracteristice glandele salivare în număr mare (au şi funcţie în hrănire, dar şi funcţie externă, înmuind anumite materiale). Faringele este dezvoltat având rol sugător; restul tubului digestiv nu are alte particularităţi. Tuburile lui Malpighi sunt în număr variabil (6-125) dar la aculeate sunt foarte multe. Sistemul trahean are caracteristic sacii aerieni. Remarcabile sunt glandele veninoase (acide, alcaline) din abdomen (Fig.).

Dezvoltarea ontogenetică este holometabolă. Larvele lor sunt în funcţie de regimul lor: polipode la formele inferioare fitofage (eruciforme), apode la formele superioare, parazite, melifere. Cele mai multe larve ţes  coconi de mătase cu ajutorul unor glande sericigene care se deschid la marginea gurii. Există de regulă generală şi fenomenul de partenogeneză arenotocă (masculii se dezvoltă din ouă nefecundat).
În ceea ce priveşte aspectele comportamentale, himenopterele au o viaţă complexă şi bogată. Să ne gândim numai la complexele cercetări efectuate la albine sau furnici şi ne vom convinge de acest lucru. Diviziunea muncii în cuiburi, relaţiile dintre membrii săi, perfecţionarea activităţilor legate de construcţia cuiburilor, compartimentarea acestora, construcţia fagurilor, a făcut să se ajungă la grade remarcabile de “inteligenţă” pe scara evoluţiei nevertebratelor. În aceste condiţii, sistemul nervos şi organele de simţ au luat o dezvoltare foarte mare şi s-au specializat. S­a dezvoltat simţul olfactiv, s-a dezvoltat sensibilitatea la ultrasunete şi infrasunete, la ultraviolet, infraroşu şi lumină polarizată. Se presupune existenţa unui model de coordonare de tipul radar.
Clasificarea himenopterelor. Cuprinde 2 subordine: Symphyta (abdomenul are o bază largă cu care se prinde de torace) şi Apocrita (gasterul se prinde de torace prin peţiol).