Caracterizare generală (după Radu şi Radu, 1972)

▼- Este un grup foarte mare de specii (peste 65.000), caracterizat de muşte şi ţânţari. Sunt insecte răspândite pe tot globul, în cele mai diverse biotopuri, multe parazite la om şi la animale.
▼- Sunt adaptate la un zbor deosebit de rapid, suprafaţa aripilor  anterioare s-a redus foarte mult, aripile posterioare s-au redus, iar frecvenţa bătăilor aripilor a crescut (fapt care a determinat obţinerea acelui zumzet caracteristic).
▼- Aripile posterioare s-au redus la ceea ce se numeşte halteră (balansiere), astfel şi-au pierdut rolul de planare dar le-a rămas un rol de “aparat de bord”, un organ deosebit de important în reglarea zborului. Halterele au forma unor măciuci, deci cu două umflături (cea bazală bogată în organe senzitive, scolopale – cordotonale – iar cealaltă este bogată în peri senzitivi; în timpul zborului aceste organe se mişcă foarte rapid, prin musculatura lor proprie şi bine dezvoltată, independent de celelalte aripi). Mişcarea halterelor are rolul de a mări sensibilitatea muşchilor de la aripi (dacă se taie halterele sau se lipesc pentru a nu se putea mişca, atunci zborul este dificil sau chiar se anulează).
▼- La dipterele brahicere superioare şi la unele nematocere, la baza aripilor anterioare s-a diferenţiat un lob liber denumit alulă, iar şi mai spre bază, un lob mai mic = scamă, derivate din câmpul jugal, cu rol protector al halterelor. Sunt forme parazite, la care aripile anterioare se pot reduce până la dispariţie.
- Conformaţia corpului unui dipter este caracteristică. Centrul de greutate în zbor este pe mezotorace.
- Capul este ortognat, mai rar prognat, foarte mobil (este legat de torace printr-un gât foarte subţire. Ochii sunt compuşi, foarte mari (de regulă generală sunt mai dezvoltaţi la masculi decât la femele); pe creştet au de cele mai multe ori şi 3 oceli.
La dipterele inferioare, antenele sunt primitive; la dipterele superioare sunt mai scurte dar diferenţiate.
- Aparatul bucal, la dipterele inferioare este pentru înţepat şi supt, iar la dipterele superioare este de tipul pentru lins şi supt de tip labial detaliile se pot reaminti din Fig. 113). Aceste modele generale au variat şi ele după regimul de viaţă (la tabanide, trompa pentru lins şi supt a devenit organ pentru înţepat, labelele transformându-se în ţepi chitinizaţi puternic; la Melanderia mandibulata lobii inferiori ai labelelor s-au transformat în căngi puternice, cu funcţie de mandibule). Tarsul are 5 articole, fiind terminat cu gheare, pulvile şi arolii, transformate adesea în empodiu.
- Abdomenul de constituţie diversă este alungit, cilindric (la dipterele inferioare) sau scurt, globulos, terminat conic (la dipterele superioare). Terminal are de regulă 2 cerci codali şi 2 stili ventrali. Aceste formaţiuni formează: la mascul -   aparatul copulator = hipopigiu, între piesele lui aflându-se penisul; la femelă formează ovipozitorul.
- Dezvoltarea ontogenetică este holometabolă.
- Larvele sunt apode, dar se diferenţiază morfologic la cele 2 grupe de diptere: Nematocera şi Brachycera.
- Pupele sunt libere, la brahicere sunt învelite într-un pupariu.
- Legat de reproducere, la diptere apare fenomenul de pedogeneză, caracteristic la unele specii (Miastor, Prirenia, Leptosyna), fenomenul constând în următoarele aspecte: femela depune numai câteva ouă mari, din care ies larve mari, prevăzute cu ovar. Aceste ovare produc din nou ouă dar acestea se vor dezvolta în interiorul larvei care le-a produs; larvele care ies se vor hrăni astfel cu corpul larvei mamă, din care rămân numai traheile. În acest moment ies, iar în corpul lor se vor dezvolta alte generaţii, după acelaşi tipic. Acestea sunt generaţiile pedogenetice, partenogenetice, care se succed toată toamna, iarna şi primăvara, astfel că din oul iniţial rezultă un număr fantastic de mare de larve, dar care sunt din ce în ce mai mici. La urmă, din ele vor ieşi adulţii, de ambele sexe, care vor reîncepe ciclul pedogenetic.

Ca model comportamental, dipterele sunt insecte terestre şi numai unele larve sunt acvatice. In general sunt lucicole, diurne; nematocerele hematofage sunt lucifuge şi nocturne. Altitudinal, activitatea de zbor se desfăşoară de la şes până la peste 3.000 m. se găsesc chiar şi în deşert, multe sunt în peşteri; unele sunt ecto- sau endoparazite.

Dimorfismul. Dipterele prezintă mai multe forme de dimorfism: sexual (sunt implicaţi masculii, femelele rămânând cu caracterele lor primitive), parazitar (trecând de la o gazdă la alta, unele specii îşi schimbă forma; ex. Carnus hematopterus), alimentar (ex. La masculii de Anopheles aparatul bucal este altfel alcătuit decât al femelelor care sug sânge).
Văzul, sensibilitatea gustativă, simţul olfactiv – au luat o dezvoltare puternică. Organele gustative sunt situate pe trompă, antene, palpi, picioare. Organele olfactive se găsesc pe toată suprafaţa corpului – picioare, aripi, aparat bucal, antene. Spre deosebire de exemplu de ceea ce am văzut la lepidoptere unde acestea au pe antene senzilele olfactive, aici, la diptere, organele olfactive au forma unor cripte în care se găsesc conuri şi peri olfactivi. la unele larve acvatice există şi statociste (ex. Limnophila fuscipennis).

Ca regim de hrană, dipterele sunt polifage, dar multe sunt şi specializate la regimuri stricte (antofile, coprofage, zoofage, entomofage, hematofage, saprofage).
Câteva detalii despre unele specii zoofage. Astfel Asilidele sunt extrem de vorace, atacă victima din zbor cu mare viteză,  o prinde rapid, o înţeapă pentru a o ucide şi apoi o sug. Specia Vermilio comstocki are un model comportamental ca şi leul furnicilor.
Clasificarea. Ordinul Diptera cuprinde 2 subordine: Nematocera (ţânţarii) şi Brachycera (muştele).